Caught by the torrent of life

În prima zi, Pițigoiul zbură până aproape de casă.
Se opri mai întâi pe o ramură a salcâmului și se uită iscoditor către pridvorul casei. După câteva clipe sări pe marginea balconașului, între două ghivece cu flori.
Era o zi de toamnă târzie, cu un soare care strălucea suficient de mult cât să vrei să cauți umbra. Ori asta și găsi Pițigoiul, între cele două azalee.
Bătrânul ședea tolănit ca în fiecare zi în fotoliul de lângă ușă.
Pițigoiul îl inspectă momente bune de timp, după care se întoarse către crâng și își luă zborul.

A doua zi, Fluturele se învârti de câteva ori pe lângă scaunele și masa puse pe verandă, lângă casă. Dădu ocol câtorva glastre și în cele din urmă se așeză între azalee...
Era puțin obosit, îl dureau aripile îngreunate de umezeala din aer. Nu mai era căldura de ieri, așa că după ce se zvântă cum putu în puținele raze ale soarelui, zbură lin spre Bătrân.
Îl ocoli de câteva ori până să i se așeze pe cozorocul șepcii.
Bătrânul stătea tolănit, ca și ieri, în cel mai apropiat dintre fotoliile roase de șoareci, pisici și timp. Prin ochelarii cu lentile groase cât fundurile a trei, patru borcane, privirea îi era ațintită undeva în zare.
Tocmai mâncase și scuipa din când în când câteva semințe de roșii din ciorbă. Ținea rezemat de trup ciomagul tocit pe care se sprijinea în mersul târșâit. Îl mai ridica din când în când, îl examina curios (sau înciudat), și apoi bătea cu el în podea.
Odată să cheme trăsura cu șoareci înhămați, de trei ori să se transforme în muscă, sau pur și simplu de nerăbdare...

- Nu mai vine odată cu gâștele?
- De ce?
- Păi să plecăm, că ne prinde seara aci...
- Unde să pleci măi?
- Acasă, dom'le, n-auzi?
- Nu pleci niciunde, că n-ai de ce... Nu știi că aici ești acasă?
- Eee... Mmm, mormăi Bătrânul și se înfundă mai adânc în fotoliu, bătând din ciomag, și cu un Fluture pe șapcă.

Începu din nou să mormăie și să bată ritmic, la intervale regulate, din ciomag. Nu ofta mai deloc, în ciuda vârstei. La un moment se ridică și dădu să intre în casă.

- De ce n-o scoli? Că dormi destul! Și tre' să vină ăștia cu gâștele, să plecăm acasă. Cât mai are de gând să doarmă?
- N-auzi măi că nu se poate trezi?
- Păi de ce?
- Păi nu mai poate...
- Eeee, taman acu'?

Prinzând ceva curaj, intră și se apropie. Se apropie și începu să sufle:

- Fiuuuu, fiuuuu.... fiuuuuuuuuuuuuuu, fiuuuu, fiuuuuuuuuuuuuuu....
- Ce-ai mă, de ce sufli așa?
- Păi să o trezesc...
- N-auzi măi că nu se trezește?
- Păi ce i-ați făcut? Că ieri dacă suflam așa se trezea și începea să râdă...
- Da Bunule, da' asta era ieri...

Înciudat, Bătrânul se întoarse pe pridvor, luă o gură din cana cu apă și se tolăni din nou în fotoliu. Nu stătu mult timp și începu să se foiască. La un moment dat auzi gâștele în curtea din spate și atât îi trebui...

- Mă, unde-or fi ăștia, că gâștele veniră...
- Care ăștia măi?
- Păi să mergem acasă...
- N-auzi măi că n-ai unde acasă să mergi? Aici ești acasă, măi, nu ne mai supăra...
- Eeee... drăcie... sînt acasă... Las' să vină ăștia, să plecăm...

Abia se așezase Fluturele pe umărul Bătrânului, că acesta începu să se ridice. De data asta Fluturele îi rămase pe umăr. Cu mersul târșâit se apropie de ușă și rămase în prag, parcă neștiind dacă are voie să intre sau nu. Se uită la cei doi băieți și fată, apoi intră încet.

- Ce vrei să faci?
- Păi s-o trezesc... Că acu' vin ăștia cu mașina și tre' să plecăm.
- N-auzi măi că nu se trezește? Treci și stai în fotoliu!
- Păi stătui până acu'...
- Las-o, că nu se trezește...
- De ce măi, zgâlțân-o să se trezească...
- Nu se mai trezește tată, că a murit... N-ai văzut că ieri a venit preotul să o spovedească?
- Păi am văzut că a venit popa... o spovedi, o împărtăşi, și la ce bun? Că tot muri... Ce mai faceți acum cu ea?
- N-auzi tată că nu pleci niciunde?
- Bunicule, stai măi jos în fotoliu, că mergem mâine, mă... mergem mâine...

Și mai înciudat, Bătrânul se răsuci și se îndreptă târșâit spre fotoliu, în care se lăsă să cadă.

A treia zi, un Tăun dădu ocol casei, și Fluturele zbură departe, departe în zarea gri-albăstruie de toamnă...

In death, we go alone...

[dedicat tuturor celor care au fost crescuți de bunici]