Caught by the torrent of life

Tocmai ce m-am intors de la cel mai lung film pe care l-am vazut vreodata (la cinema, pentru ca Pe Aripile Vantului l-am vazut in comfortul propriului barlog).
Ca sa incep cu concluzia, daca nu v-ati dat seama din titlu, filmul mi-a placut suficient de mult cat sa il recomand spre vizionare. La cinema, pentru coloana sonora, acasa pentru comfort.

Dupa cum ma informeaza QuickSilver, regizorul filmului este nimeni altul decat 300, adica Zack Snyder.
Trailer promitator, actori mai mult sau mai putin cunoscuti, povesti cu "vigilantes" (eu am o problema cu a-i numi pe oamenii astia eroi sau super-eroi), ce sa mai, se anunta un film destul de apropiat de gustul meu.

Ei bine, povestea (sau ma rog, povestile) se desfasoara in jurul unor "vigilantes" pe care cineva incearca sa ii faca sa dispara (si cu unii chiar reuseste). Am tot ezitat intre a-i numi eroi si a-i numi super-eroi, pentru ca nu mi se par nici una nici alta. Nu sunt oameni chiar obisnuiti, majoritatea par sa posede cel putin o forta (fizica) iesita din comun, dar nici mutanti gen X-Men nu sunt. Poate mai putin Dr. Manhattan, un simbol al obiectivitatii si impersonalitatii luciferice.

Nu stau prea mult sa descriu actiunea, nu vreau sa stric vreo surpriza, in afara de aceea (daca mai e surpriza) ca filmul se termina "cu bine" - adica mor suficient de multi "bad guys" si suficient de putini "good guys". Ce nu mi-a placut, totusi, la filmul asta, e ca povestea se lungeste parca fara sens in unele locuri. Si cand zic se lungeste, daca e vorba de o retrospectiva din viata unuia din personaje, apai nu frate, stam 15-20-30 de minute si prezentam calumea, sa inteleaga tot boborul care-i schema. Si de cel putin cateva ori aceste retrospective lungi sunt folosite pentru a explica ... aaaaam... aproape nimic. De cel putin cateva ori m-am intrebat "si cu ce ma ajuta chestia asta sa inteleg actiunea filmului??"

Efectele speciale sunt multe. Filmul nu aduce neaparat ceva nou, scene de bataie ca la carte (de genul Batman - neaparat cu un sidekick), scene ploioase filmate de undeva de sus, si mult slow-motion. Prea mult, as zice eu, si de cateva ori fara rost. De exemplu mi s-a parut total inadecvata alaturarea de slow-motion cu "Ride of the Valkyries" a lui Wagner, pentru ca... ei bine, muzica aia numai slow nu-mi induce. O fi incercat el regizorul sa scoata ceva nou dintr-o astfel de alaturare, dar, din punctul meu de vedere, nu i-a reusit...

Raguseala outcast-ului Rorschah a fost de efect la inceput, si inteleg ca el e cel care povesteste, dar... la un moment dat am inceput sa rad. Pe infundate, sa nu imi sara ceilalti in cap...

Pe de alta parte, am reusit sa ma identific cu majoritatea personajelor. Cu Rorschah, pentru ca de multe ori multi dintre noi au pornirile lui, sa crape teasta unuia pentru ce a facut, sa pedepseasca tot felul de criminali sau lepre ale societatii... E genul de om care a uitat ce inseamna umanitatea, nu, pardon, e genul de om care a fost facut sa uite acest lucru, este cel determinat in actiuni, e cel care "It's not me locked in here with you, it's all of you locked in here with me".
Dr. Manhattan am vrut de multe ori sa fiu. Sa devin atemporal. Sa fiu cel rece, echidistant, sa nu iau asupra mea toate durerile lumii... Sa ma izolez undeva, sa creez, sa... Dar sa nu uit de cea de langa mine.
Cu NiteOwl cred ca m-am identificat cel mai mult. Pentru ca port ochelari, si pentru ca sunt timid... In fine, suficient de timid...

Ideea filmului m-a lasat putin rece (dar ganditor), pentru ca este vorba de sacrificiul milioanelor pentru bunastarea miliardelor. Adica o utopie. Inca nu mi-am dat seama de care parte sa fiu. Rorschah e total impotriva (emotional si rational), NiteOwl e rational pro dar emotional contra, iar Manhattan, well, fiind aproape prin definitie ratiunea pura, accepta mai usor aspectul rational al intregii idei.

In mai putine cuvinte, comics-urile dupa care a fost facut filmul nu sunt doar simple benzi desenate, sunt mult mai profunde. Si asta imi place. Filmul a avut atat actiune de genul celei din 300, idei metafizice (!) tocmai bune de rumegat, dar nah, e american. Deci trebuie explicat, iar asta le-a luat regizorului si scenaristilor vreo 163 de minute. Care se simt, in special in ultimele 40-50. Poate daca ar fi fost filmat in alb-negru, cu cateva culori pe ici pe colo (asa, cam ca in Sin City), ar fi placut si mai mult.

Asa cum spuneam, soundtrackul este demn de ascultat in cinema, melodiile sunt din aproape intregul spectru audio, desi melodia celor 99 de baloane nu prea s-a potrivit cu actiunea, ca si "Ride of the Valkyries". Vocea lui Leonard Cohen, pe de alta parte, s-a nimerit la tanc, cu toate ca spectatorii incepusera deja sa reactioneze in purul spirit romanesc la scenele de sex derulate pe "Halelluja", iar "Sound of Silence" a ramas la fel de puternica precum o stiam.


All in all, sex, sange, vigilante, puteri supra-omenesti, intrebari metafizice, utopie, pin-ups, noir, ink-blots si un soundtrack mai mult decat placut ma fac sa recomand filmul, in ciuda celor 163 de minute...


Later edit:
Watchmen (FilmBlog.ro Review)


----------------
Listening to: SIMON & GARFUNKEL - "The Sound of Silence"; [1989 - Collection]
via FoxyTunes