Caught by the torrent of life

Fluturele zbură mult, în zările de un albastru posac, bucurându-se de libertatea nou primită. Timp de șase săptămâni dădu rotocoale copacilor dezgoliți, viilor ușor atinse de promoroacă și unor ghivece cu flori apuse demult.

În ce-a de-a șasea săptămână, găsi un ghiveci cu azalee abia înflorite, culmea, și se așeză între ele. După zile întregi de ploi din care scăpase cu greu, tras înainte numai de libertatea nou dobândită, se așeză ușor între azaleele de pe pervaz, la lumina plăpândă a ultimei licăriri a soarelui.

Se uita curios în jur, de parcă ar fi căutat ceva ce nu găsea.
Fotoliile de pe prispa, roase de timp, de şoareci, de pisici, odihneau acum doar câteva coroane de flori.
Oameni veneau şi plecau, stăteau, plângeau, râdeau, dar Fluturele căuta pe cineva anume.

După şase săptămâni de aşteptare, şase săptămâni de libertate, şase săptămâni de independenţă, şase săptămâni de singurătate, Fluturele începu să bată puternic din aripi. Fură câteva bătăi mai liniştite, ca şi cum ar fi vrut să aplaude şi îi trebuiau câteva încercări de pregătire. Odată, şi înc-odată, şi încă o pregătire, şi apoi veni...

Veni Bătaia din Aripi a Fluturelui. Niciun zgomot nu se mai auzi dintr-odată, Lumea amuţi şi amorţi în slow motion. Aripile Fluturelui plecară de jos, stârnind Vântul, urcară uşor către vârf. O uşoară lumină verde-gălbuie urmă mişcarea aripilor, devenind de un roşu puternic către Vârful Atingerii...

În fotoliul ars de soare, ros de timp, culcuş pentru şoareci şi stâlp de ascuţit ghearele pentru pisici, în fotoliul cel de lângă odaie, Bătrânul îşi potrivi pe nas ochelarii cu dioptrii cât fundurile de borcane. Vedea oamenii din jur, îi simţea, şi totuşi nu erau acolo, cu el. Dar nici că-i păsa, aşa că nu percepu că dintr-odată ei începură să amorţească în slow motion şi să dispară unul câte unul.
Nu-i băga în seamă, dar văzu tocmai fluturele care se pregătea să bată din aripi pe pervaz, lângă el.

- Venişi? Că mult te mai aşteptai să vii... i se adresă Bătrânei care se materializase in fotoliul de lângă pervaz odată cu Bătaia din Aripi a Fluturelui.

Bătrâna nu îi răspunse, în schimb îi zâmbi şi îi întinse mâna noduroasă de bătrâneţi argintate.
Bătrânul îi privi mâna prin ochelarii groşi cât fundurile de borcane, se ridică şi o ajută şi pe ea să se ridice.

Ţinându-se de mână ca doi îndrăgostiţi, începură să coboare treptele de pe prispă. După prima treaptă păreau ceva mai tineri, dar cu siguranţă la cea de-a treia şi ultima treaptă deveniră eterici.

La ultima Bătaie din Aripi a Fluturelui, cei doi Fluturi de pe pervaz îşi mişcară aripile la unison, se ridicară dintre azalee, dădură ocol casei de câteva ori, şi apoi se pierdură în orizontul albastru mohorât al cerului de toamnă pe sub curcubeu...



In death, we go alone, but nevertheless we forever rejoice...



Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina,
Tufelor de lămâiţă
Li se usca rădăcina.

Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul.
Cu podoaba zdrenţuită
tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

De viforniţă păgână,
Se-îndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus,pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie;
Ni s-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.

Rar mi se întâmplă să recomand site-uri de pe net, mai ales că nu am o obişnuinţă din a descoperi ceva nou, dar de data asta am găsit (mi s-a spus despre) ceva interesant şi util.

Mai mult ca sigur v-aţi lovit cel puţin odată de dilema (bucuria / povara, voi alegeţi) de a cumpăra un cadou cuiva apropiat şi nu aţi ştiut ce să-i luaţi.

Site-ul pe care vreau să îl recomand rezolvă cel puţin jumătate din problemă: Make Me Happy (sau MMH, pe scurt) este conceput exact pentru genul ăsta de probleme. Site-ul constă în liste de dorinţi fierbinţi ale celor care se înscriu, disponibile publicului. Prin intermediul lor puteţi afla ce îşi doreste prietenul vostru, ba mai mult, şi el poate să afle care din cadouri le va primi. Nu ştiu dacă această ultimă facilitate este cea mai potrivită pentru persoanele cărora le plac surprizele, dar mai mult ca sigur evită situaţii în care mai mulţi invitaţi la majorat, botez sau nuntă ar lua acelaşi cadou...

Spuneam că site-ul rezolvă jumătate din problemă, pentru că este absolut necesar ca sărbătoritul să aibă un cont aici... şi liste actualizate cu ce-i doreşte inimioara... Evident, nu apare nicio garanţie că dacă respectivul îşi trece pe wishlist un Lamborghini, o să îl şi primească... :D Mai mult, este posibil ca în viitorul destul de apropiat să se poată face cumpărăturile direct de pe acest site, în loc de a merge la fiecare vânzător în parte.

O alta din caracteristicile funcționale interesante ale acestui site pare să fie interfațarea (!?) cu mult-prea-cunoscutul-si-de-mine-neutilizatul Facebook. De verificat... :D

Site-ul este la început şi mai mult ca sigur că are unde să crească, dar mi se pare o idee foarte utilă într-un WWW ticsit de aceleași lucruri care se repetă mereu și mereu, poate doar cu o față nouă...

În final nu pot decât să vă urez... spor la cumpărături și să faceți pe cineva fericit!

- E vreunul din noi jucător? Sau doar piese mutate în jocul altcuiva?

[...]

- Da, e credinţa noastră că tot ce se întâmplă este voinţa lui Dumnezeu. Dar nu cred că este şi credinţa ta.
- Nu. Noi, creştinii, trebuie să ghicim dorinţa lui Dumnezeu şi s-o îndeplinim.

[...]

- Totuşi, e mai bine să crezi că o putere divină ne ghidează paşii decât că nu contează nimic în afară de micile noastre mizerii şi bucurii.
- Doar dacă fericirea noastră nu este scopul suprem.
- Dacă fericirea noastră este scopul lui Dumnezeu, de ce atât de puţini dintre noi sunt fericiţi?
- Poate că vrea să avem parte numai de fericirea pe care o putem găsi singuri.

Je suis malade

Ah, toamnă, cât de perverși sunt strugurii tăi,
Strugurii cu boabele lor tari, rotunde și colorate
În roșu, negru, alb
O să strivesc odată un bob de strugure de sfârcul tău,
Întotdeauna am dorit să văd care-i mai tare.

O să-l desprind de pe ciorchine,
O să îl țin delicat de pieliță,
Ș-apoi o să te-mpung cu el
Până când ori bobul de strugure ori sfârcul întărit al sânului tău va ceda.
Și-o să întind sucul roșu în jurul bobului tău de strugure
Până când n-o să mai fac diferența: care-a fost bobul, și care-a fost mustul?

De parcă n-ar fi destul, o să iau un ciorchine întreg
Și-o să te pun să-l tescuiești între picioare.
Altfel, o să-l zdrobesc pe muntele tău cu bărbia
Ș-apoi o să știu
Care-al cui must a fost.

Mai apoi o să-ți strecor `năuntru o boabă, sau două, trei...
Și-o să te trag aproape, să le zobesc degrabă,
Până când mustul tău și-al strugurilor tăi perverși
(ah, toamnă, cât de tari ți-i simt în palmă)
Va deveni VIN...

Ș-atunci am să mă-mbăt cu vin, cu must, cu tine,
Parce que je suis malade... du ton raisins et du toi...

Je suis malade du toi...

În prima zi, Pițigoiul zbură până aproape de casă.
Se opri mai întâi pe o ramură a salcâmului și se uită iscoditor către pridvorul casei. După câteva clipe sări pe marginea balconașului, între două ghivece cu flori.
Era o zi de toamnă târzie, cu un soare care strălucea suficient de mult cât să vrei să cauți umbra. Ori asta și găsi Pițigoiul, între cele două azalee.
Bătrânul ședea tolănit ca în fiecare zi în fotoliul de lângă ușă.
Pițigoiul îl inspectă momente bune de timp, după care se întoarse către crâng și își luă zborul.

A doua zi, Fluturele se învârti de câteva ori pe lângă scaunele și masa puse pe verandă, lângă casă. Dădu ocol câtorva glastre și în cele din urmă se așeză între azalee...
Era puțin obosit, îl dureau aripile îngreunate de umezeala din aer. Nu mai era căldura de ieri, așa că după ce se zvântă cum putu în puținele raze ale soarelui, zbură lin spre Bătrân.
Îl ocoli de câteva ori până să i se așeze pe cozorocul șepcii.
Bătrânul stătea tolănit, ca și ieri, în cel mai apropiat dintre fotoliile roase de șoareci, pisici și timp. Prin ochelarii cu lentile groase cât fundurile a trei, patru borcane, privirea îi era ațintită undeva în zare.
Tocmai mâncase și scuipa din când în când câteva semințe de roșii din ciorbă. Ținea rezemat de trup ciomagul tocit pe care se sprijinea în mersul târșâit. Îl mai ridica din când în când, îl examina curios (sau înciudat), și apoi bătea cu el în podea.
Odată să cheme trăsura cu șoareci înhămați, de trei ori să se transforme în muscă, sau pur și simplu de nerăbdare...

- Nu mai vine odată cu gâștele?
- De ce?
- Păi să plecăm, că ne prinde seara aci...
- Unde să pleci măi?
- Acasă, dom'le, n-auzi?
- Nu pleci niciunde, că n-ai de ce... Nu știi că aici ești acasă?
- Eee... Mmm, mormăi Bătrânul și se înfundă mai adânc în fotoliu, bătând din ciomag, și cu un Fluture pe șapcă.

Începu din nou să mormăie și să bată ritmic, la intervale regulate, din ciomag. Nu ofta mai deloc, în ciuda vârstei. La un moment se ridică și dădu să intre în casă.

- De ce n-o scoli? Că dormi destul! Și tre' să vină ăștia cu gâștele, să plecăm acasă. Cât mai are de gând să doarmă?
- N-auzi măi că nu se poate trezi?
- Păi de ce?
- Păi nu mai poate...
- Eeee, taman acu'?

Prinzând ceva curaj, intră și se apropie. Se apropie și începu să sufle:

- Fiuuuu, fiuuuu.... fiuuuuuuuuuuuuuu, fiuuuu, fiuuuuuuuuuuuuuu....
- Ce-ai mă, de ce sufli așa?
- Păi să o trezesc...
- N-auzi măi că nu se trezește?
- Păi ce i-ați făcut? Că ieri dacă suflam așa se trezea și începea să râdă...
- Da Bunule, da' asta era ieri...

Înciudat, Bătrânul se întoarse pe pridvor, luă o gură din cana cu apă și se tolăni din nou în fotoliu. Nu stătu mult timp și începu să se foiască. La un moment dat auzi gâștele în curtea din spate și atât îi trebui...

- Mă, unde-or fi ăștia, că gâștele veniră...
- Care ăștia măi?
- Păi să mergem acasă...
- N-auzi măi că n-ai unde acasă să mergi? Aici ești acasă, măi, nu ne mai supăra...
- Eeee... drăcie... sînt acasă... Las' să vină ăștia, să plecăm...

Abia se așezase Fluturele pe umărul Bătrânului, că acesta începu să se ridice. De data asta Fluturele îi rămase pe umăr. Cu mersul târșâit se apropie de ușă și rămase în prag, parcă neștiind dacă are voie să intre sau nu. Se uită la cei doi băieți și fată, apoi intră încet.

- Ce vrei să faci?
- Păi s-o trezesc... Că acu' vin ăștia cu mașina și tre' să plecăm.
- N-auzi măi că nu se trezește? Treci și stai în fotoliu!
- Păi stătui până acu'...
- Las-o, că nu se trezește...
- De ce măi, zgâlțân-o să se trezească...
- Nu se mai trezește tată, că a murit... N-ai văzut că ieri a venit preotul să o spovedească?
- Păi am văzut că a venit popa... o spovedi, o împărtăşi, și la ce bun? Că tot muri... Ce mai faceți acum cu ea?
- N-auzi tată că nu pleci niciunde?
- Bunicule, stai măi jos în fotoliu, că mergem mâine, mă... mergem mâine...

Și mai înciudat, Bătrânul se răsuci și se îndreptă târșâit spre fotoliu, în care se lăsă să cadă.

A treia zi, un Tăun dădu ocol casei, și Fluturele zbură departe, departe în zarea gri-albăstruie de toamnă...

In death, we go alone...

[dedicat tuturor celor care au fost crescuți de bunici]

E greu. E tare greu.

Zilele astea m-am confruntat cu o dilema destul de mare pentru puterile mele, la locul de munca.
Nu are de-a face cu ceea ce trebuie sa fac in sine, ci se refera mai degraba la efecte secundare. Abstractizand putin, dilema se poate extinde si la altceva decat domeniul tehnic...

Problema a fost generata de defectarea unui utilaj. O problema mecanica, electrica, de automatizare, nu conteaza. In schimb aceasta defectare a dus la o dilema de incredere.

Increderea in oameni. Pe de o parte avem tehnicienii proprii care vin cu propriile idei, pe de alta parte avem tehnicienii utilajului, care, evident, vin cu parerile lor. In ambele cazuri, ideile sunt generate de experienta, priceperea tehnica si asa mai departe, dar nu despre asta este vorba.


Ce te faci cand jumatate din oamenii care te inconjoara (sefi, colegi, bla bla) au incredere in unii si neincredere in ceilalti, iar cealalta jumatate are incredere in ceilalti si sunt sceptici in ceea ce ii priveste pe primii? Ba mai rau, ce te faci cand problema asupra careia tehnicienii isi impart opiniile depaseste sfera proprie de cunostinte sau de intelegere a fenomenelor?

In cine poti sa ai incredere? In cei care de ani buni de zile au intervenit pe utilajul pe care il ai, asa cum stiau ei, si isi faceau treaba... sa zicem bine, dar numai atunci cand era nevoie (experienta mecanica/electrica variata), sau in cei care de ani de zile lucreaza cu astfel de utilaje (experienta specializata)?

In mod clar, este vorba de lucrul cu oamenii, de incredere in nivelul de pregatire si in experienta lor.


Dar cu oamenii se interactioneaza si in afara orelor de lucru. Dilema asta se poate extinde foarte bine si in afara serviciului. Acolo, de bine de rau se ajunge la un compromis. Pui in practica o idee, o verifici, daca e bine imparti multumiri, daca nu e bine si a fost de la inceput o prostie, imparti avertismente.

In viata de zi cu zi ce faci? Cum rezolvi dilema?

Pe cine asculti atunci cand jumatate din oamenii din jurul tau au incredere intr-o persoana, dar altii isi manifesta mai mult sau mai putin fatis, mai mult sau mai putin violent neincrederea in aceeasi persoana? In mod clar un raspuns ar putea fi sa te iei dupa ce simti. Dupa propria observatie. Dupa rationament, deductie, sau pur si simplu instinct.
Daca te iei dupa altii, si iese prost, poti sa arunci "vina" pe ei. Desi tot vina ta e ca te-ai luat dupa aia. Daca te iei dupa tine, si iese prost, nu mai ai pe cine sa scoti tap ispasitor...

Cat de mult ai de ales intre doua tabere opuse? Poti alege sa ai incredere in unii, in altii, sau in tine?


Personal, ma conduc dupa principiul "nevinovatiei pana la proba contrarie". Numai ca incerc sa generez proba contrarie cat mai repede. Adica daca am de ales intre a avea incredere sau a nu avea intr-o persoana, generez sau caut o situatie in care ar trebui sa am incredere si persoana mi-ar insela asteptarile. Iar atunci cand apare "proba contrarie", stiind ca am generat-o / cautat-o eu (in mod constient), schimbarea de parere la 180° are loc imediat, si ireversibil.
O fi bine?

Ăsta e sensul vieții: bărbatul să-și găsească o femeie, femeia să-și găsească un bărbat, o creatură cât mai diferită, și apoi să facă împreună copii sau să-i aibă în orice alt mod, dar să-i crească și să-i privească făcând același lucru, generație după generație, astfel ca atunci când vor muri să știe că vor fi permanent o parte din marea rețea a vieții. Că nu sunt un subiect închis, că nu dispar.

[...]

Este moștenirea noastră genetică. Nu numai dorința noastră sexuală - asta poate fi deformată în orice sens, și adesea și este. Și nici doar dorința de a avea copii, căci mulți oameni nu au niciodată parte de asta și totuși sunt cuprinși în rețea. Nu, e o foame mai adâncă de a găsi o persoană de celălalt sex, acel sex diferit și înspăimântător, și de a avea o viață împreună. Chiar și bătrânii care au depășit vârsta căsătoriei, chiar și oamenii care știu că nu pot avea copii, tot sunt dornici de așa ceva. În adevărata căsătorie două persoane diferite devin, pe cât pot mai bine, una singură.

[...]

Vorbesc despre o trăsătură de care rasa umană are absolută nevoie pentru a avea succes. Lucrul care ne face să nu fim nici animale de turmă, nici solitare, ci ceva intermediar. Lucrul care ne face civilizați sau cel puțin civilizabili.

În ultima vreme am dat peste tot pe bloguri de recomandări personale de cărți. Adică ceva de genul "uite ce mai citesc eu". Până și eu fac chestia asta, din când în când, ce-i drept. Sau mai mult, apar lepșe de genul "care este cartea ta preferată atunci când...".

Ei bine, Enciclopedia Lucrurilor Frumoase, aka Feeria, îmi transmite un îndemn (adică o leapșă): Tu ce cărți ai recomanda unor categorii de oameni? Ce mi se pare mie așa special în recomandările astea? Păi, așa cum am spus în prima propoziție, majoritatea recomandărilor pe care le facem, inclusiv eu, sunt făcute din perspectiva proprie, a celui care face recomandarea. Mai pe românește, recomandăm cărți fără să ne gândim și la destinatar. Recomandăm pentru că ne-a plăcut nouă, dacă altuia nu-i place, apăi asta-i treaba lui. Ei bine, de data asta voi încerca să fac invers. Să mă gândesc întâi la cel care va citi, și apoi să fac o recomandare. Mi se pare o provocare impresionantă. Să vedem și ce iese...

Ca de obicei, nu dau leapșa mai departe cuiva anume, oricine e liber să se gândească la întrebări și răspunsuri...

1. Ce carte ai recomanda și de ce unui dezamăgit în dragoste?
   

Prima întrebare pare și cea mai grea. Grea pentru că oscilez între două răspunsuri: pe de o parte, aș recomanda ceva de "inimă albastră", poate Pe Culmile Disperării a lui Cioran, pe de altă parte Pe Aripile Vântului e mult mai optimistă... No, dintre două, iese a treia: Fata cu portocale (Jostein Gaarder).


2. Ce carte ai recomanda și de ce iubitului/iubitei?

Uff, din ce în ce mai greu. Cum iubita este o devoratoare de cărți, alegerea e foarte greu de făcut. Cum să găsesc o carte pe care am citit-o eu și nu a citit-o ea? Ok, ar fi saga lui G. R. R. Martin (Cântec de Gheață și Foc), ultima carte din ciclul Ender al lui Orson Scott Card (Copiii Minții) sau pur și simplu Carantina lui Greg Egan. Pentru că sigur le-ar citi pe nerăsuflate, oricare ar fi opțiunea ei.


Later edit: Da. Cu siguranță asta ar trebui să citească: Frank Herbert, Incidentul Iisus, Efectul Lazăr, Factorul Înălțare (Saga Pandora)


3. Ce carte ai recomanda și de ce celui mai bun prieten?
   

Eh, cel mai bun prieten... nu prea citește. Nu știu de ce, dar îmi vine în minte Romanul Adolescentului Miop, al lui Eliade. O carte care poate deschide apetitul pentru lucrările mai profunde...


4. Ce carte ai recomanda și de ce unui copil de 10 ani?
   

Vârsta de 10 ani e vârsta aventurilor. Karl May, Jules Verne, Mark Twain, Dumas. Poate chiar și G. R. R. Martin – Peregrinările lui Tuf. N-aș recomanda Harry Potter, în primul rând pentru că nu am citit cărțile, iar pe de altă parte unele (filme) mi se par puțin cam prea negre pentru un copil de 10 ani. Asta nu înseamnă că nu ar putea să le citească la 11 ani :D. Ar merge și Cuore – Inimă de copil a lui Edmondo de Amicis, și să nu cumva să uităm Cireșarii – Constantin Chiriță.


5. Ce carte ai recomanda și de ce unui mare aventurier călător?
   

În mod puțin desuet, i-aș recomanda ceva de Jules Verne. Bine, asta pe lângă provocarea de a urma unul din traseele descrise în cărțile lui Verne...


6. Ce carte ai recomanda și de ce unui dușman cunoscut?
   

Hmm. Nu prea pot spune că am dușmani cunoscuți. Și totuși, dacă aș avea, cred că aș recomanda Dune, de Frank Herbert.


7. Ce carte ai recomanda și de ce unei persoane care nu iubește lectura?
   

Scopul acestei întrebări e puțin dubios. În urma recomandării ar trebui să înceapă să fie atras de lectură? Viața la țară, a lui Duiliu Zamfirescu.


8. Ce carte ai recomanda și de ce unuia cu nasul pe sus?
   

1001 Nopți. Nu știu dacă ar ajuta cu ceva... Și Ferma Animalelor – George Orwell


9. Ce carte ai recomanda și de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
   

Blogroll-ul meu nu este făcut pentru a avea pe cineva pe primul loc, așa că o să menționez doar câteva persoane:


• Quicksilver (pasionată de filme): orice carte după care s-a făcut un film.
  
• Miss D (psiholog): cam orice roman al lui Stephen King (știe ea de ce :D)
  
• Xelomon: Gabriel Garcia Marques – Dragoste în vremea holerei
  
• Feeria: Cântec de Gheață și Foc – G. R. R. Martin
  
10. Ce carte ai recomanda și de ce unuia care crede ca le-a vazut pe toate în viață?
    

Gabriel Garcia Marques – Memorias de mis putas tristes. Pentru un gust de bătrânețe...


11. Adăugare personală: ai recomanda o carte pe care nu ai citit-o?