Caught by the torrent of life

Cum pot impartasi?
De ce vrei sa stii cine am fost,
Ce cauti in trecut?
Cu ce ajuta viitorul?

Ce conteaza ce a simtit constructorul care a pus pietrele din temelia castelului?
Cati il admira?
Cati se opresc sa-l vada?
Si dintre ei, cati isi doresc sa-l demonteze caramida cu caramida?

Padurea e padure gratie copacilor, dar padurea-i tot padure chiar si cand unul dintre copaci cade la pamant.
Castelul e frumos asa cu muschi si licheni crescuti pe blocurile de piatra.

Padurea nu-i padure chiar de-i cad copacii?
Castelul nu-i castel chiar daca-i cresc muschi si licheni pe pietre?
Linia-i o linie oricat de multe puncte are.

Sa aspiri la stele se spune ca-i o chestie mareata,
Dar sa aspiri la fiecare-n parte, oare nu-i degeaba?
Cand viata noastra nu e decat un fir de ata?

La ce ajuta oare
Sa stii cum creste fiecare
Fibra de lemn din rama
Monalisei,
Ori cum se-asaza pietrele din rau?

Ce au simtit, ce au trait, cand apa
Le-a smuls din munte si-a umplut groapa
Cum a vrut ea?
Una mai mica, una mai mare, una alba, una fara culoare...

Sa cerni fiece bob de nisip
E o treaba de clepsidra.

Trecutul e definitoriu pentru ceea ce sunt.
Prezentul, pentru ce vom fi.
Sa intelegi trecutul te-ajuta sa gandesti viitorul,
Dar daca te opresti sa numeri doar, grauntele de grau,
D-apai sa te gandesti ce gaina le-a mancat,
Ma tem ca ramane doar clepsidra sa numere statornic
Nimic.

Si chiar crezi ca intelegi,
Cand singurii carora te deschizi,
Dornica de a impartasi, de a gasi intelegere, ori aprobare
Sunt doar straini, prieteni de-o zi?

Linia nu-i doar o suma de puncte,
Asa cum rama Monalisei nu-i doar o adunatura de fibre de lemn acoperite cu ipsos
Nici eu nu sunt eu demontat in bucatele, indiferent de cine si cum le-a pus acolo.

Esti vrednica de increderea mintii mele,
De atentia corpului meu, de caldura mainilor mele, si de mirosul lor de paine.
De mine, asa cum sunt, castel cu multe incaperi.
Doar nu-ncerca, de-o usa e inchisa, sa dai fiecare caramida la o parte. Sa ciocani e mult mai la-ndemana.
S-apoi, zidul prabusit, nu mai e zid.
Padurea in care toti copacii au murit, nu mai e padure.
Iar Monalisa nu mai e nimic, de-i scoti fiecare rand din tesatura.