Eleganta Ariciului (Prolog)

România, martie-aprilie 2010
Florăria arhicunoscută din oraş. Florăreasa, o doamnă între două vârste (mai aproape de cea de-a doua), cunoştinţă de ceva vreme.
Sunt acolo pentru a alege câteva aranjamente, flori pentru nuntă, mire, mireasă, cavaleri şi domnişoare de onoare. Ia ceva vreme, pentru că nimeni nu e hotărât.

Apare o cucoană între două vârste (mai aproape de prima), aşteaptă câteva minute, şi apoi începe:
- Îmi puteţi face un aranjament? Că văd că la dânşii mai durează şi noi ne grăbim... Nu ne interesează preţul, că noi nu ne uităm la bani, şi nu suntem mofturoşi... Dar să fie nişte flori frumoase...
- Ce v-aţi dori? întreabă florăreasa care de mult nu mai are muşteriii de odinioară. Afacerile cu flori nu mai sunt... plăcere, sunt... afaceri...
- Păi ceva de sezon... Uite, o gladiolă, un bambus ceva... nu ne uităm la bani, să ştiţi... da' îl puteţi face mai repede? că ne grăbim, nu ca dânşii...
- Ce altceva mai doriţi? întreabă florăreasa, care se descurcă greu printre glastre, nu ajunge la florile pe care i le arată tipa...
- Păi şi din-aia, şi din-aia... nu, nu aia, că e ofilită, şi unu' din'ăla, cât face?... AŞA SCUUUMP?? Nu, nu-l mai puneţi, luaţi-l p-ăla de lângă că e mai mic. E şi mai ieftin, nu? Că noi nu ne uităm la bani... Da' vă mişcaţi mai repede, că suntem în întârziere... În cât timp e gata buchetu'?
- O jumătate de oră, îi răspunde florăreasa ameţită de mişcare, flori şi bani...Şi nu în ultimul rând de porunci...
- Bine, zice tipa... E şi 42... venim la şi 12 să îl luăm, da? Da e gata, da? că ne grăbim, şi nu ne uităm la bani... La şi 10 suntem aici să îl ridicăm...

Spania, aprilie-mai 2010.
Undeva pe Costa Brava, în orăşelul Tordera. Suntem la o "seară medievală".
După ce intri, după ce ţi se verifică biletul, ţi se dă o coroană de hârtie, cum au la Mac sau mai ştiu eu ce fast-food, numai că pe astea nu e niciun nume de fast-food. E scris "Comte de Valltordera". Asta în timp ce stai la coadă să faci poze cu Contele şi Contesa de Valltordera. Toţi se mişcă în ordine, nu au de ce să se grăbească, mai e până începe spectacolul. Care nu începe până nu sunt prezenţi Contele şi Contesa, ori ăştia stau la poze cu noi.
Am trecut de fotografie, acum aştept să intru în sala de spectacol. Cât stau la coadă, îmi arunc ochii prin castel. În spatele decorului pentru fotografiile cu Contele şi Contesa, văd un tip între două vârste, mai aproape de prima. Are un coif-coroană cum am şi eu. Se uită puţin în gol. Nu ştiu cât vede el din cărucior, dar eu văd suficient. Contele şi contesa vin şi fac poze şi cu el. Nu pare surprins sau peste măsură de fericit. La ei este un lucru obişnuit să tratezi un paraplegic la fel ca pe orice altă persoană.
Îmi aduc aminte de episodul din ţară, şi îmi vine un gust amar.


Mai avem mult până departe.

Începutul spectacolului durează cel puţin 45 de minute, timp în care Contele şi Contesa salută sala în vreo 25 de limbi...


0 pareri:

Trimiteți un comentariu