Caught by the torrent of life

România, martie-aprilie 2010
Florăria arhicunoscută din oraş. Florăreasa, o doamnă între două vârste (mai aproape de cea de-a doua), cunoştinţă de ceva vreme.
Sunt acolo pentru a alege câteva aranjamente, flori pentru nuntă, mire, mireasă, cavaleri şi domnişoare de onoare. Ia ceva vreme, pentru că nimeni nu e hotărât.

Apare o cucoană între două vârste (mai aproape de prima), aşteaptă câteva minute, şi apoi începe:
- Îmi puteţi face un aranjament? Că văd că la dânşii mai durează şi noi ne grăbim... Nu ne interesează preţul, că noi nu ne uităm la bani, şi nu suntem mofturoşi... Dar să fie nişte flori frumoase...
- Ce v-aţi dori? întreabă florăreasa care de mult nu mai are muşteriii de odinioară. Afacerile cu flori nu mai sunt... plăcere, sunt... afaceri...
- Păi ceva de sezon... Uite, o gladiolă, un bambus ceva... nu ne uităm la bani, să ştiţi... da' îl puteţi face mai repede? că ne grăbim, nu ca dânşii...
- Ce altceva mai doriţi? întreabă florăreasa, care se descurcă greu printre glastre, nu ajunge la florile pe care i le arată tipa...
- Păi şi din-aia, şi din-aia... nu, nu aia, că e ofilită, şi unu' din'ăla, cât face?... AŞA SCUUUMP?? Nu, nu-l mai puneţi, luaţi-l p-ăla de lângă că e mai mic. E şi mai ieftin, nu? Că noi nu ne uităm la bani... Da' vă mişcaţi mai repede, că suntem în întârziere... În cât timp e gata buchetu'?
- O jumătate de oră, îi răspunde florăreasa ameţită de mişcare, flori şi bani...Şi nu în ultimul rând de porunci...
- Bine, zice tipa... E şi 42... venim la şi 12 să îl luăm, da? Da e gata, da? că ne grăbim, şi nu ne uităm la bani... La şi 10 suntem aici să îl ridicăm...

Spania, aprilie-mai 2010.
Undeva pe Costa Brava, în orăşelul Tordera. Suntem la o "seară medievală".
După ce intri, după ce ţi se verifică biletul, ţi se dă o coroană de hârtie, cum au la Mac sau mai ştiu eu ce fast-food, numai că pe astea nu e niciun nume de fast-food. E scris "Comte de Valltordera". Asta în timp ce stai la coadă să faci poze cu Contele şi Contesa de Valltordera. Toţi se mişcă în ordine, nu au de ce să se grăbească, mai e până începe spectacolul. Care nu începe până nu sunt prezenţi Contele şi Contesa, ori ăştia stau la poze cu noi.
Am trecut de fotografie, acum aştept să intru în sala de spectacol. Cât stau la coadă, îmi arunc ochii prin castel. În spatele decorului pentru fotografiile cu Contele şi Contesa, văd un tip între două vârste, mai aproape de prima. Are un coif-coroană cum am şi eu. Se uită puţin în gol. Nu ştiu cât vede el din cărucior, dar eu văd suficient. Contele şi contesa vin şi fac poze şi cu el. Nu pare surprins sau peste măsură de fericit. La ei este un lucru obişnuit să tratezi un paraplegic la fel ca pe orice altă persoană.
Îmi aduc aminte de episodul din ţară, şi îmi vine un gust amar.


Mai avem mult până departe.

Începutul spectacolului durează cel puţin 45 de minute, timp în care Contele şi Contesa salută sala în vreo 25 de limbi...

Sau ce se intampla daca:
- ai vazut sezoanele 1-5
- la un an dupa ce s-a terminat serialul te decizi sa vezi ultimul sezon

Pai e simplu:
- vezi pe sarite ultimul episod din sezonul 5, ca sa iti mai aduci aminte ce naibii se ma intampla
- vezi episodul "pilot" (sau episodul 0) al sezonului 6, care oricum te trece prin tot ce a fost pana acum
- vezi si episoadele 1 si 2, ca sunt un singur fisier
- vezi si episodul 3, ca nah, e LOST si se termina in coada de peste...

Press play... (daca le aveti...)

A fost, este si va ramane serialul de televiziune preferat. Cu toate ca nu raspunde la toate intrebarile ridicate pe parcurs, cu toate ca mai are si episoade de umplutura (adica episoade care ridica intrebari la care mai mult ca sigur nu vei primi raspuns, just for the fun of it), cu toate ca unele chestii par total aiurea sau imposibile, sau ne-la-locul lor, este serialul de televiziune care m-a captivat cel mai mult si inca ma captiveaza. Enjoy...