Caught by the torrent of life

Fluturele zbură mult, în zările de un albastru posac, bucurându-se de libertatea nou primită. Timp de șase săptămâni dădu rotocoale copacilor dezgoliți, viilor ușor atinse de promoroacă și unor ghivece cu flori apuse demult.

În ce-a de-a șasea săptămână, găsi un ghiveci cu azalee abia înflorite, culmea, și se așeză între ele. După zile întregi de ploi din care scăpase cu greu, tras înainte numai de libertatea nou dobândită, se așeză ușor între azaleele de pe pervaz, la lumina plăpândă a ultimei licăriri a soarelui.

Se uita curios în jur, de parcă ar fi căutat ceva ce nu găsea.
Fotoliile de pe prispa, roase de timp, de şoareci, de pisici, odihneau acum doar câteva coroane de flori.
Oameni veneau şi plecau, stăteau, plângeau, râdeau, dar Fluturele căuta pe cineva anume.

După şase săptămâni de aşteptare, şase săptămâni de libertate, şase săptămâni de independenţă, şase săptămâni de singurătate, Fluturele începu să bată puternic din aripi. Fură câteva bătăi mai liniştite, ca şi cum ar fi vrut să aplaude şi îi trebuiau câteva încercări de pregătire. Odată, şi înc-odată, şi încă o pregătire, şi apoi veni...

Veni Bătaia din Aripi a Fluturelui. Niciun zgomot nu se mai auzi dintr-odată, Lumea amuţi şi amorţi în slow motion. Aripile Fluturelui plecară de jos, stârnind Vântul, urcară uşor către vârf. O uşoară lumină verde-gălbuie urmă mişcarea aripilor, devenind de un roşu puternic către Vârful Atingerii...

În fotoliul ars de soare, ros de timp, culcuş pentru şoareci şi stâlp de ascuţit ghearele pentru pisici, în fotoliul cel de lângă odaie, Bătrânul îşi potrivi pe nas ochelarii cu dioptrii cât fundurile de borcane. Vedea oamenii din jur, îi simţea, şi totuşi nu erau acolo, cu el. Dar nici că-i păsa, aşa că nu percepu că dintr-odată ei începură să amorţească în slow motion şi să dispară unul câte unul.
Nu-i băga în seamă, dar văzu tocmai fluturele care se pregătea să bată din aripi pe pervaz, lângă el.

- Venişi? Că mult te mai aşteptai să vii... i se adresă Bătrânei care se materializase in fotoliul de lângă pervaz odată cu Bătaia din Aripi a Fluturelui.

Bătrâna nu îi răspunse, în schimb îi zâmbi şi îi întinse mâna noduroasă de bătrâneţi argintate.
Bătrânul îi privi mâna prin ochelarii groşi cât fundurile de borcane, se ridică şi o ajută şi pe ea să se ridice.

Ţinându-se de mână ca doi îndrăgostiţi, începură să coboare treptele de pe prispă. După prima treaptă păreau ceva mai tineri, dar cu siguranţă la cea de-a treia şi ultima treaptă deveniră eterici.

La ultima Bătaie din Aripi a Fluturelui, cei doi Fluturi de pe pervaz îşi mişcară aripile la unison, se ridicară dintre azalee, dădură ocol casei de câteva ori, şi apoi se pierdură în orizontul albastru mohorât al cerului de toamnă pe sub curcubeu...



In death, we go alone, but nevertheless we forever rejoice...



Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina,
Tufelor de lămâiţă
Li se usca rădăcina.

Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul.
Cu podoaba zdrenţuită
tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

De viforniţă păgână,
Se-îndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus,pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie;
Ni s-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.