Caught by the torrent of life

Ei bine, deşi plănuiam să revin în forţă anul acesta, o priză defectă m-a ţinut puţin departe de calculator. Nu zic cât timp, mai degraba zic că am reuşit să o repar, ca un injiner ce sunt. Care este.

Eh, până să mă apuc să vă povestesc de drumuri şi poze şi cărţi (mai în detaliu adică), na că prinsăi o leapşa de la Feerica Enciclopedică, iar leapşa asta sună cam aşe:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Până acum multă vreme obişnuiam să le îndoi. Până m-a prins mama şi mi-a ars vreo două pe cocoaşă că îndoisem câteva pagini din Papillon, pe care o citeam amândoi în acelaşi timp. Mai nou folosesc semne de carte, dacă îmi sunt la îndemână, altfel orice pastă de celuloză este un potenţial semn de carte. De la cartoane până la hârtie... de unică folosinţă.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?

Am gusturi destul de greu de ghicit, aşa că majoritatea cărţilor din bibliotecă sunt achiziţie proprie. Ultima carte primită cadou, de care îmi aduc aminte, a fost Dune, undeva prin gimnaziu. Să tot fie vreo 10 ani de atunci. Later Edit: da, se pare ca devin uituc. Am primit anul trecut Lumea Sofiei, dar prima parte a cartii m-a dezamagit. Inca nu am terminat de citit nici pana acum. (thank you, dear!)

3. Citiţi în baie?

Binenţeles! Cosmopolitan şi Tabu (!?). Ei, hai că mai glumesc şi eu. Dar da, sunt supus acestui obicei preponderent masculin de a petrece un anumit timp în compania unei cărţi. Este totuşi vorba de "idle-time", care trece mult mai interesant cu o lectură plăcută. De cele mai multe ori citesc reviste în locul cu pricina...

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?

Hmm... mi-a trecut la un moment dat prin cap să scriu ceva... un fel de continuare sau replica a Romanului Adolescentului Miop. Pentru că eram adolescent şi miop. Ar fi ieşit probabil un jurnal... M-am lăsat după primele 2 pagini.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nah, întotdeauna este loc de îmbunătăţit, dar majoritatea colecţiilor sunt destul de reuşite încât să atragă atenţia cititorilor. Dacă ar fi de menţionat, aş aduce aminte de Nautilus de la Nemira (căreia îi aparţine majoritatea cărţilor din bibliotecă) şi nou apăruta antologie SF românesc de la Millennium Press, care sper să dureze cât mai mult şi să cuprindă cât mai multe titluri.

6. Care este cartea preferată?

Oooh, asta e o întrebare capcană. Lista e lungă, pentru că nu am doar o carte preferată. Prima din listă ar fi seria Dune, urmată foarte îndeaproape de seria Cântec de Gheaţă şi Foc a lui Martin sau seriile Ender şi Umbrele lui Orson Scott Card, dar lista cuprinde şi titluri "clasice" româneşti precum operele lui Eliade (Sacru şi Profan, Mayitrei), Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Preda, Marin Sorescu... În general sunt un devorator mai degrabă de proză decât de poezie, dar Nichita Stănescu ocupă un loc fruntaş din punctul ăsta de vedere.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Când eram mai mic obişnuiam să recitesc în special cărţile de aventuri – Jules Verne, Dumas – dar cum în ultima vreme nu am prea avut foarte mult timp la dispoziţie, m-am rezumat doar la prima lectură a cărţilor.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Sincer nu m-ar atrage foarte mult, în principal pentru că o parte a lor au trecut de mult în alte tărâmuri, iar în al doilea rând pentru că nu aş şti ce să spun...

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Câtă vreme e cineva care să asculte şi să poarte o discuţie frumoasă, cu siguranţă. Asta înseamnă în primul rând să aibe aceleaşi gusturi ca şi mine. În ultima vreme, însă, am început să mă gândesc (şi să fac mai multe în sensul ăsta) să scriu review-uri ale cărţilor citite pe blog. Nu că n-ar avea cine să mă asculte sau cineva cu care să port discuţii frumoase pe marginea lecturilor, sau pentru cine ştie ce trafic, dar pentru că mi se pare o idee bună să notez câte ceva despre ce mi-a rămas în minte.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

De cele mai multe ori, genul scrierii. Urmează autorul, iar dacă nu îl cunosc, review-uri sau impresii ale prietenilor.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Hmm, şi aici ar fi o listă destul de lungă, ce cuprinde titluri foarte diverse, de la Sacru şi Profan al lui Eliade, că tot am amintit-o, până la Cel mai iubit dintre pământeni sau Dune. Depinde de preferinţe.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

De cele mai multe ori, în pat. Întotdeauna în autobuz, autocar sau metrou, când am ceva timp la dispoziţie.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Asta cam depinde de stare. Şi de playlist. Pentru că îmi place muzica cel puţin la fel de mult ca şi cititul, nu am probleme să ascult muzică în timp ce citesc, sau să nu ascult deloc.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Am încercat, dar de cele mai multe ori am renunţat după câteva pagini. De câteva ori am printat ce vroiam să citesc, dar asta se rezumă la câteva povestiri SF publicate pe un site pierdut de pe net. Tot celuloza-i de bază.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Foarte rar am împrumutat. Poate numai când chiar nu am găsit cartea să o cumpăr. Mai luam câte ceva de la bibliotecă, de vreo două ori am împrumutat de la prieteni (una din cărţile Dune şi Test de fiabilitate – George Anania), dar prefer cărţile proprietate personală.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O altă lume. În care totul este posibil. Un "cum ar fi, dacă ar fi". Cea mai bună metodă de antrenare a imaginaţiei, chit că e o poveste romantică, un roman SF sau o documentare istorică.

Ei bine, dragilor, acestea fiind spuse, îndemn leapşa spre Miss Deianeira, că tot n-a mai scris ea de ceva vreme, către Daianara, dacă or vrea să răspundă. Mi-ar plăcea să văd şi răspunsurile Anotimpurilor Colorate sau ale Micilor Minuni. Evident, oricine îşi doreşte poate prelua aceste câteva întrebări...

Sau, altfel spus, pe ce am golit buzunarele la târgul de carte Gaudeamus, ediţia noiembrie 2009.

Ei bine, dacă până acum mă duceam la astfel de evenimente mai mult ca să mă plimb şi să mai vad ce a mai apărut în ultima vreme, de data asta ţinta a fost clară: Nemira, Millennium Press şi SRSFF (ordine absolut aleator de întâmplătoare). Mai precis, anul ăsta am ştiut de la început cu ce mă voi întoarce de la târg. Mă rog, cel puţin.

Am ajuns la Romexpo hotărât să intru direct în pâine, adică pac-pac Nemira, cumpărat, Millennium, cumpărat, SRSFF văzut, eventual cumpărat. Ei bine, decizia unanimă a grupului care începuse să se destrame în toate părţile a fost să le luăm pe rând (standurile şi editurile), începând de la cele mai-puţin-probabil-să-iau-ceva-de-la-ăştia şi până la granzi (adicătelea să nu cheltuim toţi banii din prima).

La început a părut o idee bună, dar numai la început. Adică primele vreo 5 minute, până am cumpărat primele cărţi neincluse pe lista de acasă (asta aşa, ca să se dovedească încă odată, dacă mai era nevoie, că socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă). Să nu mă înţelegeţi greşit, cărţile ar fi intrat cu siguranţă pe lista probabil-că-o-să-o-iau-dacă-o-găsesc-la-târg-şi-e-ieftina. Dacă aş fi avut o astfel de listă.
Primele achiziţii: Chaturanga - Rabindranath Tagore şi Cromozomul Calcutta - Amitav Ghosh (Premiul Arthur C. Clarke).


A urmat o adevarată odisee prin marea de oameni adunaţi la târg, semn că românul încă mai citeşte (dacă se mai îndoia cineva), sau că măcar are ceva sete de cultură şi aşa mai departe (chiar nu vreau să intru într-un astfel de discurs). În orice caz, de remarcat numărul destul de mare de tineri participanţi atât din postură de cititori (bănuiesc eu, în acelaşi spirit optimist ca la paranteza de mai sus, că lumea nu cumpără cărţile numai ca să le aibă în bibliotecă), cât şi de expozanţi (în special tipul din clasa a XII-a care venise cu un Wall-E programat de el). Ok, ca să nu divaghez prea mult, n-am reuşit să înţeleg ce căuta Dacia acolo (or fi fost sponsori), nici nu m-a atras standul lor, aşa că am repornit odiseea achiziţionării cărţilor ce ma interesau.

Prima bucurie mi-a facut-o SRSFF cu a lor antologie Alte Ţărmuri. Antologie carevasazică adunatură de nuvele şi povestiri SF şi Fantasy de autori români. Adică exact taman ce citeam eu acum câţiva ani pe net, pen'că nu se găsea nicio editură care să îi publice. Cartea am luat-o imediat, mai ales că beneficia de o super ofertă: era gratis, venea cu insignă SRSFF şi autograful live, pe loc, cum s-ar zice, al lui Dănuţ Ungureanu (Ultimul mesaj e vesnicia), pe care cred că l-am mai citit acum ceva vreme. Zic cred, pentru că mulţi din tinerii autori de atunci mi-au pierit din memorie şi nu vreau să fiu politically incorect.


Pe Nemira i-am găsit repede, ditamai locul de expunere, multe standuri, mulţi oameni, aşa că m-am îndreptat rapid spre cărţile pe care le vroiam şi le-am tăiat de pe listă: Ucenicul Asasinului (Robin Hobb), Tărâmurile Pustiite şi, evident, a patra carte din seria Cântec de Gheaţă şi Foc a lui G. R. R. Martin: Festinul Ciorilor.




Cu aste achiziţii, pe listă au mai rămas doar Drumul lui McCormack şi vreo patru cărticele de SF străin şi autohton, toate apărute la Millennium Press. Acu' să vezi odisee. Pentru că băieţii de la Millennium au venit cam incognito la târg şi nu au avut standul lor propriu şi personal. Şi dă-i şi caută... Am luat la rând nivelul cel mai de jos de standuri, am urcat uşor spre centru, apoi dă-i şi caută prin mijloc, prin standurile de pe nivelul intrării, vorbeşte CTP, mai apoi apare şi Patapievici, şi eu nimic. Nu dau de Millennium şi pace. Hai la intrare, că au hartă cu editurile, or şti ei ceva. Fătuca de la intrare (brunetă cu ochi albaştrii, drăguţică) e fermă şi nu se dă bătută: Millennium n-a venit. Sau au plecat deja. Măi să fie! Şi doar ce postase HNU la el pe blog că au venit la târg şi n-au de gând să plece cu toate cărţile înapoi. Nu, don'şoara e ferm convinsă că nu sunt, că nu i-a văzut. I-o cunoaşte personal, îmi zic eu, şi i-o fi văzut plecând. Noo, ea îi dă înainte că nu sunt la târg. Bun, mulţumim, zic şi eu şi încă vreo doi-trei care tot Millennium căutau. Hai să vedem la standul Tritonic, la Trei, la Leda, la Corint... Humanitas e mult prea aglomerat, nu intru acolo. Dau ture prin Romexpo şi încep să mă simt frustrat. Îmi sclipeşte un pui de idee şi fug la SRSFF, că ei sigur tre' să ştie, doar sunt în branşă. A, păi parcă i-am văzut pe la standul editurii Vremea, două standuri mai încolo, îmi confirmă Dănuţ Ungureanu.

La două-trei mese zgribulite (mesele) e veselie mare: domnul HNU se bucură cu fiecare client de premiul primit, domnul Liviu Radu împarte autografe, domnii Bebe şi Nicu împart cărţi. În sfârşit i-am găsit, în sfârşit i-am întâlnit, în sfârşit mi-am completat cumpărăturile.

Fraţilor, Odiseea Press trebuia să vă numiţi, măcar pentru târgul ăsta. Totu-i bine când se termină cu bine, totuşi. Luat cărţile, primit autograf, când să-l pun şi pe HNU să dea cu subsemnatul, ia-l de unde nu-i. Păi unde să fie, poate la Nemira, că începe lansarea. Hai fuguţa la Nemira, pe HNU tot nu l-am mai găsit (da' nu-i bai, îl prind eu la următorul târg), dar hai că se lansează. Pe poster scrie de GRRM, de Wastelands, de Hobb... Dan Mihai Pavelescu vorbeşte puţin de genul verbelor (împinge e feminin, trage e masculin), după care Michael Haulică îi lasă scena lui Mircea Pricăjan care prezintă... doar Stephen King. Puţin desumflat, că vroiam vreo două vorbe şi despre Martin sau Wastelands sau ceva SF autohton, îmi trec din nou în revistă achiziţiile. Toate's acolo, abia mă aşteaptă să le pătrund (ăsta ce gen o avea?). La Humanitas tot îmbulzeală e, asta e, rămân fără Drum.



No, dragilor, cam asta fu şi cu Gaudeamusu' pe anu' ăsta, mi-am luat cam tot ce îmi propusesem, am ce citi până mai încolo. Au mai fost luate şi alte cărţi, dar probabil că veţi citi despre asta în altă parte.Ca să n-o lungesc prea mult, mai pun doar o listă de pro şi contra, un fel de impresii generale ale târgului (aşa cum l-am văzut eu într-o singură zi), iar pe final mulţumesc editorilor şi editurilor pentru efortul pe care îl depun. Să auzim de bine!


Pro:
- luat majoritatea cărţilor pe care le căutam.
- promovare tineri (inventică, cititori, publicaţi).
- Millennium: foarte interactivi.
- o nouă editură care îmi atrage atenţia, după Nemira: Millennium Press (nu ştiam foarte multe despre ei înainte de târg).

Contra:
- Millennium au fost greu de găsit.
- intrarea a costat 4 lei. Like, WTF???
- Nemira: suficient de aglomerat.
- am lăsat în urmă standul urmărilor DUNE (Millennium) uşor dezamăgit: prea multe de luat acum. Da' recuperez eu odat' ş-odat'.
- n-am mai luat nici Disfuncţia Realităţii de la Nemira, că nu mai aveam bani...
- nu am luat nimic de la Romfilatelia, pentru că ar fi trebuit să stau prea mult la coadă. Probabil singurul lucru pe care chiar îl regret de la târgul ăsta.

Impresii de la târg găsiţi atât pe blogul celor de la Nemira, cât şi pe blogul lui Horia Nicola Ursu sau în Casa virtuală a lui Bebe şi Voicu.

Fluturele zbură mult, în zările de un albastru posac, bucurându-se de libertatea nou primită. Timp de șase săptămâni dădu rotocoale copacilor dezgoliți, viilor ușor atinse de promoroacă și unor ghivece cu flori apuse demult.

În ce-a de-a șasea săptămână, găsi un ghiveci cu azalee abia înflorite, culmea, și se așeză între ele. După zile întregi de ploi din care scăpase cu greu, tras înainte numai de libertatea nou dobândită, se așeză ușor între azaleele de pe pervaz, la lumina plăpândă a ultimei licăriri a soarelui.

Se uita curios în jur, de parcă ar fi căutat ceva ce nu găsea.
Fotoliile de pe prispa, roase de timp, de şoareci, de pisici, odihneau acum doar câteva coroane de flori.
Oameni veneau şi plecau, stăteau, plângeau, râdeau, dar Fluturele căuta pe cineva anume.

După şase săptămâni de aşteptare, şase săptămâni de libertate, şase săptămâni de independenţă, şase săptămâni de singurătate, Fluturele începu să bată puternic din aripi. Fură câteva bătăi mai liniştite, ca şi cum ar fi vrut să aplaude şi îi trebuiau câteva încercări de pregătire. Odată, şi înc-odată, şi încă o pregătire, şi apoi veni...

Veni Bătaia din Aripi a Fluturelui. Niciun zgomot nu se mai auzi dintr-odată, Lumea amuţi şi amorţi în slow motion. Aripile Fluturelui plecară de jos, stârnind Vântul, urcară uşor către vârf. O uşoară lumină verde-gălbuie urmă mişcarea aripilor, devenind de un roşu puternic către Vârful Atingerii...

În fotoliul ars de soare, ros de timp, culcuş pentru şoareci şi stâlp de ascuţit ghearele pentru pisici, în fotoliul cel de lângă odaie, Bătrânul îşi potrivi pe nas ochelarii cu dioptrii cât fundurile de borcane. Vedea oamenii din jur, îi simţea, şi totuşi nu erau acolo, cu el. Dar nici că-i păsa, aşa că nu percepu că dintr-odată ei începură să amorţească în slow motion şi să dispară unul câte unul.
Nu-i băga în seamă, dar văzu tocmai fluturele care se pregătea să bată din aripi pe pervaz, lângă el.

- Venişi? Că mult te mai aşteptai să vii... i se adresă Bătrânei care se materializase in fotoliul de lângă pervaz odată cu Bătaia din Aripi a Fluturelui.

Bătrâna nu îi răspunse, în schimb îi zâmbi şi îi întinse mâna noduroasă de bătrâneţi argintate.
Bătrânul îi privi mâna prin ochelarii groşi cât fundurile de borcane, se ridică şi o ajută şi pe ea să se ridice.

Ţinându-se de mână ca doi îndrăgostiţi, începură să coboare treptele de pe prispă. După prima treaptă păreau ceva mai tineri, dar cu siguranţă la cea de-a treia şi ultima treaptă deveniră eterici.

La ultima Bătaie din Aripi a Fluturelui, cei doi Fluturi de pe pervaz îşi mişcară aripile la unison, se ridicară dintre azalee, dădură ocol casei de câteva ori, şi apoi se pierdură în orizontul albastru mohorât al cerului de toamnă pe sub curcubeu...



In death, we go alone, but nevertheless we forever rejoice...



Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina,
Tufelor de lămâiţă
Li se usca rădăcina.

Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul.
Cu podoaba zdrenţuită
tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

De viforniţă păgână,
Se-îndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus,pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie;
Ni s-aseamănă povestea,
Pui golaş de ciocârlie.

Rar mi se întâmplă să recomand site-uri de pe net, mai ales că nu am o obişnuinţă din a descoperi ceva nou, dar de data asta am găsit (mi s-a spus despre) ceva interesant şi util.

Mai mult ca sigur v-aţi lovit cel puţin odată de dilema (bucuria / povara, voi alegeţi) de a cumpăra un cadou cuiva apropiat şi nu aţi ştiut ce să-i luaţi.

Site-ul pe care vreau să îl recomand rezolvă cel puţin jumătate din problemă: Make Me Happy (sau MMH, pe scurt) este conceput exact pentru genul ăsta de probleme. Site-ul constă în liste de dorinţi fierbinţi ale celor care se înscriu, disponibile publicului. Prin intermediul lor puteţi afla ce îşi doreste prietenul vostru, ba mai mult, şi el poate să afle care din cadouri le va primi. Nu ştiu dacă această ultimă facilitate este cea mai potrivită pentru persoanele cărora le plac surprizele, dar mai mult ca sigur evită situaţii în care mai mulţi invitaţi la majorat, botez sau nuntă ar lua acelaşi cadou...

Spuneam că site-ul rezolvă jumătate din problemă, pentru că este absolut necesar ca sărbătoritul să aibă un cont aici... şi liste actualizate cu ce-i doreşte inimioara... Evident, nu apare nicio garanţie că dacă respectivul îşi trece pe wishlist un Lamborghini, o să îl şi primească... :D Mai mult, este posibil ca în viitorul destul de apropiat să se poată face cumpărăturile direct de pe acest site, în loc de a merge la fiecare vânzător în parte.

O alta din caracteristicile funcționale interesante ale acestui site pare să fie interfațarea (!?) cu mult-prea-cunoscutul-si-de-mine-neutilizatul Facebook. De verificat... :D

Site-ul este la început şi mai mult ca sigur că are unde să crească, dar mi se pare o idee foarte utilă într-un WWW ticsit de aceleași lucruri care se repetă mereu și mereu, poate doar cu o față nouă...

În final nu pot decât să vă urez... spor la cumpărături și să faceți pe cineva fericit!

- E vreunul din noi jucător? Sau doar piese mutate în jocul altcuiva?

[...]

- Da, e credinţa noastră că tot ce se întâmplă este voinţa lui Dumnezeu. Dar nu cred că este şi credinţa ta.
- Nu. Noi, creştinii, trebuie să ghicim dorinţa lui Dumnezeu şi s-o îndeplinim.

[...]

- Totuşi, e mai bine să crezi că o putere divină ne ghidează paşii decât că nu contează nimic în afară de micile noastre mizerii şi bucurii.
- Doar dacă fericirea noastră nu este scopul suprem.
- Dacă fericirea noastră este scopul lui Dumnezeu, de ce atât de puţini dintre noi sunt fericiţi?
- Poate că vrea să avem parte numai de fericirea pe care o putem găsi singuri.