Pagini

Songs | Reco of the week | James Last - This is my song


Demult, tare demult.
Mulţi probabil nici nu ştiu despre ce e vorba.
Nu mai contează.
Feeria mi-a făcut o bucurie postând melodia asta.
Mulţumesc.
Doar atât: închide ochii şi lasă-te purtat de vânt.


Of Books and Books (3)

Ei bine, deşi plănuiam să revin în forţă anul acesta, o priză defectă m-a ţinut puţin departe de calculator. Nu zic cât timp, mai degraba zic că am reuşit să o repar, ca un injiner ce sunt. Care este.

Eh, până să mă apuc să vă povestesc de drumuri şi poze şi cărţi (mai în detaliu adică), na că prinsăi o leapşa de la Feerica Enciclopedică, iar leapşa asta sună cam aşe:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Până acum multă vreme obişnuiam să le îndoi. Până m-a prins mama şi mi-a ars vreo două pe cocoaşă că îndoisem câteva pagini din Papillon, pe care o citeam amândoi în acelaşi timp. Mai nou folosesc semne de carte, dacă îmi sunt la îndemână, altfel orice pastă de celuloză este un potenţial semn de carte. De la cartoane până la hârtie... de unică folosinţă.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?

Am gusturi destul de greu de ghicit, aşa că majoritatea cărţilor din bibliotecă sunt achiziţie proprie. Ultima carte primită cadou, de care îmi aduc aminte, a fost Dune, undeva prin gimnaziu. Să tot fie vreo 10 ani de atunci. Later Edit: da, se pare ca devin uituc. Am primit anul trecut Lumea Sofiei, dar prima parte a cartii m-a dezamagit. Inca nu am terminat de citit nici pana acum. (thank you, dear!)

3. Citiţi în baie?

Binenţeles! Cosmopolitan şi Tabu (!?). Ei, hai că mai glumesc şi eu. Dar da, sunt supus acestui obicei preponderent masculin de a petrece un anumit timp în compania unei cărţi. Este totuşi vorba de "idle-time", care trece mult mai interesant cu o lectură plăcută. De cele mai multe ori citesc reviste în locul cu pricina...

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?

Hmm... mi-a trecut la un moment dat prin cap să scriu ceva... un fel de continuare sau replica a Romanului Adolescentului Miop. Pentru că eram adolescent şi miop. Ar fi ieşit probabil un jurnal... M-am lăsat după primele 2 pagini.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nah, întotdeauna este loc de îmbunătăţit, dar majoritatea colecţiilor sunt destul de reuşite încât să atragă atenţia cititorilor. Dacă ar fi de menţionat, aş aduce aminte de Nautilus de la Nemira (căreia îi aparţine majoritatea cărţilor din bibliotecă) şi nou apăruta antologie SF românesc de la Millennium Press, care sper să dureze cât mai mult şi să cuprindă cât mai multe titluri.

6. Care este cartea preferată?

Oooh, asta e o întrebare capcană. Lista e lungă, pentru că nu am doar o carte preferată. Prima din listă ar fi seria Dune, urmată foarte îndeaproape de seria Cântec de Gheaţă şi Foc a lui Martin sau seriile Ender şi Umbrele lui Orson Scott Card, dar lista cuprinde şi titluri "clasice" româneşti precum operele lui Eliade (Sacru şi Profan, Mayitrei), Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Preda, Marin Sorescu... În general sunt un devorator mai degrabă de proză decât de poezie, dar Nichita Stănescu ocupă un loc fruntaş din punctul ăsta de vedere.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Când eram mai mic obişnuiam să recitesc în special cărţile de aventuri – Jules Verne, Dumas – dar cum în ultima vreme nu am prea avut foarte mult timp la dispoziţie, m-am rezumat doar la prima lectură a cărţilor.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Sincer nu m-ar atrage foarte mult, în principal pentru că o parte a lor au trecut de mult în alte tărâmuri, iar în al doilea rând pentru că nu aş şti ce să spun...

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Câtă vreme e cineva care să asculte şi să poarte o discuţie frumoasă, cu siguranţă. Asta înseamnă în primul rând să aibe aceleaşi gusturi ca şi mine. În ultima vreme, însă, am început să mă gândesc (şi să fac mai multe în sensul ăsta) să scriu review-uri ale cărţilor citite pe blog. Nu că n-ar avea cine să mă asculte sau cineva cu care să port discuţii frumoase pe marginea lecturilor, sau pentru cine ştie ce trafic, dar pentru că mi se pare o idee bună să notez câte ceva despre ce mi-a rămas în minte.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

De cele mai multe ori, genul scrierii. Urmează autorul, iar dacă nu îl cunosc, review-uri sau impresii ale prietenilor.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Hmm, şi aici ar fi o listă destul de lungă, ce cuprinde titluri foarte diverse, de la Sacru şi Profan al lui Eliade, că tot am amintit-o, până la Cel mai iubit dintre pământeni sau Dune. Depinde de preferinţe.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

De cele mai multe ori, în pat. Întotdeauna în autobuz, autocar sau metrou, când am ceva timp la dispoziţie.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Asta cam depinde de stare. Şi de playlist. Pentru că îmi place muzica cel puţin la fel de mult ca şi cititul, nu am probleme să ascult muzică în timp ce citesc, sau să nu ascult deloc.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Am încercat, dar de cele mai multe ori am renunţat după câteva pagini. De câteva ori am printat ce vroiam să citesc, dar asta se rezumă la câteva povestiri SF publicate pe un site pierdut de pe net. Tot celuloza-i de bază.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Foarte rar am împrumutat. Poate numai când chiar nu am găsit cartea să o cumpăr. Mai luam câte ceva de la bibliotecă, de vreo două ori am împrumutat de la prieteni (una din cărţile Dune şi Test de fiabilitate – George Anania), dar prefer cărţile proprietate personală.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O altă lume. În care totul este posibil. Un "cum ar fi, dacă ar fi". Cea mai bună metodă de antrenare a imaginaţiei, chit că e o poveste romantică, un roman SF sau o documentare istorică.


 

Ei bine, dragilor, acestea fiind spuse, îndemn leapşa spre Miss Deianeira, că tot n-a mai scris ea de ceva vreme, către Daianara, dacă or vrea să răspundă. Mi-ar plăcea să văd şi răspunsurile Anotimpurilor Colorate sau ale Micilor Minuni. Evident, oricine îşi doreşte poate prelua aceste câteva întrebări...



----------------
Listening to: Brian Kontini - Itsy Bitsy Teenie Weenie Yellow Polka Dar Bikini
via FoxyTunes